Claudia Savu – Cine sunt eu ?Psiholog

claudia savu - psychologue namurBine ați venit pe pagina mea!

Voi începe prin a mă prezenta. Mă numesc Claudia Savu și dețin un Master în Psihologie, acesta dându-mi dreptul să port în Belgia titlul de psiholog, protejat de lege.

Dețin de asemenea un Certificat Universitar în Sexologie Clinică obținut la Universitatea Catolică din Louvain la Neuve și sunt membră aderentă a Societății Sexologilor Universitari din Belgia.

În prezent mă aflu în al treilea an de formare în psihoterapie de scurtă durată și hipnozăPsiholog
Eriksoniană.Psiholog

Cabinetul unde se desfășoară consultațiile se află la câteva minute de Namur, în Wepion, într-un cadru calm și agreabil.

Uneori încercările vieții ni se par imposibil de depășit, dându-ne impresia că nu le putem înfrunta singuri. În acest caz, să deschideți ușa unui cadrul securizant și călduros și să apelați la un psihoterapeut empatic și neutru poate fi o experiență proftabilă pentru dumneavoastră.

Ca psiholog mă consider un fel de generalist. Lucrez cu diferite probleme și tratez pacienți adulți sau adolescenți de toate vârstele fie în ședințe individuale sau în terapie de cuplu.

Specializarea mea include tratamentul tulburărilor anxioase ( anxietate generalizată, atac de panică, tulburarea obsesional compulsivă, etc.), depresiei, tulburărilor posttraumatice, tulburărilor legate de viața afectivă și sexuală.

Abordarea mea este una eclectică și îmbină diferite orientări psihoterapeutice. Mă inspir în practica mea din psihoterapia umanistă și existențială centrată pe prezent și pe capacitatea persoanei de a-și înțelege propriile dificultăți și a-și găsi propriile soluții. De asemenea utilizez tehnici ale psihoterapiei cognitivo-comportamentale bazată pe observația legăturii dintre gânduri, emoții și comportamente.

După părerea mea, atunci când demarăm o nouă terapie cu un pacient, trebuie să căutăm împreună cu acesta cheile potrivite și metodele personalizate care îl vor ajuta să avanseze în demersul său și să întreprindă schimbările necesare care îl vor conduce către reușită. Astfel în funcție de motivele pentru care doriți să demarați o terapie, vom decide împreună care este abordarea cea mai potrivită.

Fie că aveți nevoie de o psihoterapie de scurtă durată care să vă ajute să vă recentrați și să vă continuați singur călătoria, fie că aveți nevoie de o psihoterapie de durată mai lungă care să vă ajute să vă construiți o imagine de sine solidă pentru a face față cu brio încercărilor vieții, veți avea libertatea de a lua decizia cea mai potrivită pentru dumneavoastră în acest moment